Arhiva etichetelor: genetica in cancerul de san

Genetica in cancerul de san

 

Se apreciaza ca dezvoltarea cancerului este o consecinta a unor mutatii genetice ce au ca efect un dezechilibru intre activitatea oncogenelor si a genelor supresoare tumorale. Ce anume cauzeaza aceste mutatii genetice nu se cunoaste exact.evoluzione_genetica

Genele sunt formate din lanturi de ADN (acid deoxiribonucleic). ADN-ul comanda activitatea proteinelor, iar proteinele sunt implicate in structura si activitatea tuturor celulelor din organism.
Genele noastre sunt responsabile asadar de modul in care celulele din corpul nostru cresc, se divid si mor. Genele care accelereaza diviziunea celulara se numesc oncogene, iar cele care incetinesc diviziunea celulara sau care induc apoptoza celulara(moartea celulara la momentul potrivit,programat) se numesc gene supresoare tumorale.
Anumite mutatii(alterari) ale ADN-ului pot produce activarea oncogenelor si/sau dezactivarea genelor supresoare tumorale, avand drept consecinta transformarea celulelor mamare normale in celule canceroase.
Mutatiile genetice mai frecvent asociate cu CS sunt descrise mai jos :
BRCA 1 si BRCA 2 (BReast CAncer genes)
Majoritatea cancerelor de san ereditare sunt asociate cu 2 gene: BRCA 1 si 2.Aceste gene se gasesc la toate persoanele. Rolul lor este de a repara injuriile celulare si de a asigura cresterea normala a celulelor.
Doar ca atunci cand aceste gene sufera mutatii ce se transmit de la o generatie la alta, ele nu mai functioneaza normal si acest fapt creste riscul de cancer de san.
Pacientele diagnosticate cu cancer de san si care au anomalii ale genelor BRCA 1 si BRCA 2, cel mai frecvent au istoric familial de cancer de san, ovar sau alte cancere.
Totusi, majoritatea pacientelor cu cancer de san nu au mutatii ale genelor BRCA 1 si 2 si nici istoric familial de boli canceroase. Dupa cum exista si persoane cu mutatii ale genelor BRCA si care nu fac cancer de san.Aceasta deoarece exista si alti factori care contribuie la dezvoltarea cancerului mamar.
Cat priveste contributia genelor BRCA 1 si BRCA 2, aveti o probabilitate mai mare de a avea mutatii ale acestora, daca:
-aveti o ruda de sange pe linie materna sau paterna(bunica, mama, fiica, sora, matusa) care a fost diagnosticata cu cancer de san inainte sa implineasca 50 de ani
-aveti istoric familial de cancer de san si de ovar, mai ales daca acestea au fost prezente la aceeasi persoana
-aveti istoric familial de cancere de tesut glandular: pancreas, colon, tiroida
-aveti istoric familial pe linie feminina de cancer de san bilateral
-un barbat din familia dvs a avut cancer de san
-sunteti descendenta a evreilor est europeni (Ashkenazi)
-aveti origini afro-americare si ati fost diagnosticata cu cancer de san la varsta de 35 de ani sau chiar mai devreme

Daca un membru al familiei dvs are o mutatie a uneia dintre genele asociate cu cancerul de san, nu insemna ca toti membrii familiei au mutatia respectiva!
Se apreciaza ca riscul de cancer de san la femeile cu mutatii ale genelor BRCA 1 si/sau BRCA 2 este de pana la 80%.Acestea au un risc mai mare de a dezvolta cancerul la varsta mai tanara si de a avea cancer bilateral. De asemenea, aceste persoane au un risc crescut de a dezvolta si alte cancere: de ovar, colon, pancreas , tiroida sau melanom.
Barbatii cu mutatii ale genei BRCA 2 au un risc crescut pentru cancer de san. Riscul lor de a dezvolta aceasta boala pana la varsta de 80 de ani este de 8%.
Barbatii cu mutatii ale genei BRCA 1 au un risc usor crescut de a dezvolta cancer de prostata. Cei cu mutatii ale genei BRCA 2 au un risc de 7 ori mai mare pentru cancerul de prostata, comparativ cu cei care nu au mutatii ale acestor gene.
Riscul pentru cancer de piele sau de tract digestiv este mai mare la barbatii cu anomalii ale genelor BRCA 1 si /sau BRCA 2.

Alte gene implicate in aparitia cancerului de san sunt :

ATM-gena implicata in reparatia ADN -ului. Mutatii ale acesteia impiedica reparatia ADN-ului si cresc riscul pentru cancerul de san si pentru boala ataxie-teleangiectazie
CDH1-controleaza activitatea unei proteine implicata in adeziunea celulelor pentru a forma un tesut. Mutatii ale acesteia cresc riscul pentru cancerul digestiv aparut la varsta tanara si riscul pentru cancer mamar lobular invaziv.
CHEK2-controleaza activitatea unei proteine ce opreste cresterea celulara. Mutatii ale acesteia cresc riscul de sdr Le-Freumeni si dubleaza riscul de cancer de san.
MRE11A implicate in reparatia ADN. Mutatia acestei gene este asociata cu ataxia-teleangiectazia, boala ce scade imunitatea si creste riscul de cancer.
NBN controleaza factorii de crestere. Mutatii ale acestei gene sunt puternic asociate cu cancerul de san.
P53 este o proteina ce inhiba cresterea celulelor tumorale. Anomalii ale genei ce comanda sinteza acestei proteine sunt asociate cu sdr Li –Fraumeni, boala ce creste riscul de cancer la varsta tanara(cancer de san, leucemie, tumori cerebrale, sarcom)
PTEN controleaza cresterea celulara. Mutatii ale acestei gene sunt asociate cu sdr Cowden. Persoanele ce sufera de acest sdr au un risc crescut de tumori mamare benigne si maligne, ca si de tumori digestive, de glanda tiroida, uter si ovar.
RINT1 controleaza diviziunea celulara. Mutatia acestei gene induce un risc crescut pentru cancerul de san, dar si pentru cancerele din sdr Lynch: colon, rect, intestin subtire, tractul urinar, creier, uter, ovar si piele.
RAD50 si RECQL sunt gene implicare in reparatia ADN-ului celular. Mutatii ale acestor gene cresc riscul pentru cancerul de san.

La noi in tara sunt disponibile teste genetice pentru depistarea mutatiilor de BRCA 1 si BRCA 2.
Daca testul este pozitiv,Asociatia Medicilor Ginecologi-Obstetricieni din SUA recomanda screening-ul incepand cu varsta de 25 de ani. Sunt indicate examenul clinic realizat de catre medicul specialist de 2 ori pe an, impreuna cu mamografia si RMN de san efectuate anual.
De asemenea, sunt de luat in considerare mastectomia bilaterala profilactica, precum si salpingo-ovariectomia profilactica aplicata femeilor aflate in premenopauza.